- mi-e groaza ca mergem acasa...
[cu resemnare in voce]:
- trebuie, acolo e locul nostru.
ma hraneam cu iluzia de siguranta a celor 4 pereti de...acasa.
as fi vrut sa nu plec, sa raman acolo unde oamenii reuseau sa ma invie.
tu stii ce e porcaria aia de "iubire" dupa care tanjim cu totii?
inchipuie-ti asa:
2 persoane, intr-o camera de hotel si numai o patura.
e frig si patura i-o lasi celuilalt care sta la maxim 1 metru distanta.
asta e iubirea.
eu am inceput sa ma feresc de oameni. de aceea ies noaptea, iar oameni deja morti, ar trebui sa isi ia viata...
nu dragi parinti, eu sunt copilul problema, nu ei.
da dragi copii, eu sunt copilul problema, nu voi.
as vrea sa ma confruntati. de azi sunt gata.
gata sa ma impac cu ideea ca nu va fi acolo mai des ca acum, ci Mai rar.
iar cand va fi...tot cu un zid voi vorbi, tot cu un zid voi manca, tot un zid voi saruta, tot cu un zid voi face dragoste, tot cu un zid voi...voi trai.
da. recunosc. sunt trista, dar trebuie sa ma accepti, pentru ca si eu sunt om...
practic: "mi-e dor de dumneavoastra, ca unui zid de o fereastra."
2 reactii:
toti avem momentele noastre in care suntem ba tristi ,ba irascibili ba veseli .trebuie doar ca altii sa aibe rabdare cu noi
ca daca incearca sa schimbe ceva , incet incet dispar din viata noastra .
iar tu .. tu cauta acea forta care te face sa zambesti si cand esti trista .si mai ales sa fie inima acel zambet
sa nu fie unul schitat. zambeste,maine-i alta zi ..maine o sa vezi alti oameni,alte gesturi..poate maine o sa fie soare.
eu nu sunt nefericita, sunt doar trista...dar o sa vezi ca forta aia nu mai apare la un mom dat..si atunci lupti. lupti :)
Post a Comment