pianistul

si mi-a cantat la pian. iar.
am schimbt 2 cuvinte despre faptul ca cineva nu are cum sa plece "nicaieri".
l-am contrazis de vreo 2 ori, desi stiam ca are dreptate, si a renuntat. mult prea usor.
a inceput sa cante.
in jurul nostru s-au adunat prietenii lui, si ai mei, si el canta din ce in ce mai tare.
eram in dreapta pianului si toti oamenii de la mese nu faceau decat sa se uite la el cum canta la un pian dezacordat si la mine ca...deh..au ce vedea. o femeie dezacordata langa un pian frumos.
intrasem in alta lume. eram in alti ani. ma simteam ca pe o scena, in fata unui public pe care il fascinam. si asa era.
ne faceau poze profesionale ca unor vedete si fiecare se uita la placerea de pe fata celuilalt.
cred ca minutele acelea au fost o bucatica rupta din rai. desi eu nu cred in rai. dar daca el [raiul] ar exista, sunt sigura ca asa ar fi.
la sfarsit a spus ca el nu poate sa se abtina sa nu ma pupe.
a facut-o si fiecare mergea in alta directie catre masa lui.
el ca o vedeta iar eu ca o dezacordata...
numai pianul a ramas frumos.