----------------------------------------------------------------
BULANDRA UNDERGROUND / BLOG THE THEATRE
Prezinta :
Re Re Re Hamlet
-
Dramatizare Maria Manolescu dupa blogurile Ozanessme si Zuzu
Regie Radu Apostol
Scenografie Alina Herescu
DISTRIBUTIA
Elfa - Ioana Marcoiu
Zuzu - Viorel Cojanu
Costel - Marian Ralea
Spectacolul va fi prezentat la festivalul BLOG THE THEATRE de la Graz, Austria (21 - 23 mai 2008), pe data de 22 mai 2008.
Vor avea loc doua reprezentatii.
Re:Re:Re:Hamlet:
-
Daca ai avea 1000 de vieti, n-ai pastra una pentru experienta ratarii? Sa nu-ti pese de cum te judeca lumea, chiar daca mirosi urat intr-o sala de teatru?
Daca intr-o multime te simti mai singur decat cand esti singur, atunci cum te simti intr-o sala de teatru?
Daca esti tanar si iti vine sa faci lucruri care nu se fac intr-o sala de teatru, ce faci - intr-o sala de teatru?
Stirile se muta pe bloguri. Noi vedem stirile din capul bloggerilor.
Trei oameni vad un spectacol cu Hamlet. Noi vedem spectacolul din capul lor.
----------------------------------------------------------------
BULANDRA UNDERGROUND / BLOG THE THEATRE
Prezinta :
BUY ME WITH A COFFEE
-
Dramatizare Peca Stefan dupa blogurile Ozanessme, Kaizer Gogu si Janie
Regie Ana Margineanu
DISTRIBUTIA
Elfa - Cristina Chirila
Kaiser Gogu - Laurentiu Banescu
Janie - Katia Pascariu
Spectacolul va fi prezentat la festivalul BLOG THE THEATRE de la Graz, Austria (21 - 23 mai 2008), pe data de 23 mai 2008.
Vor avea loc doua reprezentatii.
BUY ME WITH A COFFEE
-
Cum ar fi daca de data asta tu ai fi super eroul? Si daca ai putea sa controlezi spatiul si timpul? Sa fii protagonistul? Poate un poet star rock? O zeita punk? O printesa razboinica? Un erou social al standup comedy-ului?
In seara asta trei oameni obisnuiti au sansa sa fie eroii lor preferati in fata publicului. Lupta a inceput, armele sunt povestile lor iar miza e un mod diferit de a vedea viata în cenusiul Bucurestiului.
----------------------------------------------------------------
BULANDRA UNDERGROUND / BLOG THE THEATRE
Prezinta :
SCENT OF A WOMAN
-
Dramatizare Daniel Popa dupa blogul lui Abjectu'
Regie Daniel Popa
Set & Video Design: Mihai Pacurar as Wonder BoyR
DISTRIBUTIA
Abjectu - Marius Capota
Clienta - Manuela Ciucur
Alex - Adrian Ciobanu
Cris - Andreea Paduraru
Doctorita - Cristina Chirila
Spectacolul va fi prezentat la festivalul BLOG THE THEATRE de la Graz, Austria (21 - 23 mai 2008), pe data de 23 mai 2008.
Vor avea loc doua reprezentatii.
SCENT OF A WOMAN / PARFUM DE FEMEIE
-
¨.nu pot sa cred ca alte bloguri nu se gaseau de unde sa se inspire pentru o piesa de teatru decat dintr-un blog plin de organe sexuale. am citit despre acest eveniment si am fost foarte surprinsa sa aflu ca e vorba despre un festival international, este jenant ca romania sa fie reprezentata de un blog despre menstruatie. e vorba de romania, de tara noastra, e un proiect european de talie mare, participa o multime de tari. cum de se poate intimpla asa ceva? ca si la eurovision unde ajung numai ciurucuri, acum si la festivale internationale de teatru iesim cu ultimele scursuri sa ne reprezinte tara. in numele carei arte se alege asa un dramaturg? cum sa reprezinti romania cu o piesa despre tampoane? bai pe ce lume traim!!!!!!!! am citit citeva rinduri din acel text si mi s-a intors stomacul pe dos. mai mult de doua randuri nu se poate citi pentru ca este execrabil. si toate ziarele s-au ingramadit sa scrie despre asa ceva. zici ca tu habar nu aveai? ma indoiesc, eu cred ca ai platit o caruta de bani ca sa ti se joace piesa, ca asa e la noi, poti cumpara orice. numai talentul nu. asta e tara in care traim. eu as arunca cu oua clocite in tine pe scena huoo.¨
----------------------------------------------------------------
Teatrul Bulandra - http://bulandra.ro/ro/proiecte.htm
BlogTheTheatre - http://www.blogtheatre.net/
----------------------------------------------------------------
drugs are a bet with your mind
“People are afraid of themselves, of their own reality; their feelings most of all.J.M.
People talk about how great love is, but that's bullshit.
Love hurts.
Feelings are disturbing.
People are taught that pain is evil and dangerous.
How can they deal with love if they're afraid to feel?
Pain is meant to wake us up.
People try to hide their pain.
But they're wrong.
Pain is something to carry,
like a radio.
You feel your strength in the experience of pain.
It's all in how you carry it.
That's what matters.
Pain is a feeling.
Your feelings are a part of you.
Your own reality.
If you feel ashamed of them, and hide them, you're letting society destroy your reality.
You should stand up for your right to feel your pain.”
desface-re
- ai citit?- merg in ordine. ordine si disciplina. epic. foarte vizual scris.
- eh....e si el mic.
- el? sau ea? prostule sau...proasto? te joci. el, ea, mare, mic.
- noi, voi, eu, ei, ele, tu. da.
- si eu?
- toti sunt pe acolo intr-un fel sau altu.
- felul face diferenta?
- bineinteles...
- tu bei vodka cu suc de mere verzi?
- de ce intrebi?
- pentru ca imi place...
- da...
- pentru ca beau acum. pentru ca asa mi-a venit.
- te urasc.
- e si asta un sentiment. nu l-au inventat degeaba, trebuie folosit.
- o data data l-am simtit. foarte scurt. nu mi-a placut.
- eu am crezut ca nu o sa simt asa nicodata, evident, m-am inselat.
- urasti?
- ...
- stii ca defapt ura e un vid? ca si intunericul. intunericul denota absenta luminii.
- un lucru nu e neapart opusul altuia.
- nu am zis ca e opusul. e doar...lipsa a ceva.
- lipsa a ceva nu e opusul a ceva ce e?
- nu intodeauna. lipsa placerii nu inseamna neaparat durere.
- nu m-am gandit care antonimul durerii... si cum e ura un vid? explica-mi, ca e palpabil, zace inauntru. cand te apuca, ma rog.
- vidul doare pentru ca absoarbe tot. ca o gaura neagra. e palpabil doar pentru tine. eu nu pot pune mana pe ura ta dar... iti pot simti durerea cu care spui acum asta.
- ura are neaparat o componenta dureroasa? nu poti ura si atat? sau e situatia consacrata cu urasc si iubesc in acelasi timp?
- de ce o urasti?
- of... nu cred ca am baut suficient.
- mai bea. un pic doar. si spune-mi, vorbeste cu mine.
- deobicei lucrurile pe care le citesc, pe care le vad, ma alimeteaza cu stari profunde. ca o alifie chinezeasca ajutatoare. acum zambesc. mai beau.
- ...
- imi promiti ca o sa ma chemi?
- unde?
- sa te aplaud.
- da...
- tocmai ce ai promis.
- hai...hai sa vorbim. deschide-te. ai chef?
- am mai zis “of”?
- poti sa te repeti.
- (o urasc) pentru ca dupa ce loveste iti spune ca golul e "noi", pentru ca vede doar ce vrea sa vada, pentru ca a aruncat mult prea usor ceva ce era totul pentru mine, pentru ca m-a mintit, pentru renuntarea atat de usoara, pentru nelupta si neincercare, pentru ca astepta si asteapta, dar e inutil. pentru iluzii, pentru planuri, pentru nelinistea de acasa si raspunsurile cu care o asimilam. pentru ca am lasat ca curga din mine si acum ma chinui sa iau inapoi ceva, ca sa nu mai urasc. dar ce ramane e o stare. generala. pe aia o simti, aia te macina, aia te conduce.
- i-ai spus?
- ca?
- ca ceva...te macina.
- da. si-a luat la revedere.
- atat de departe s-a ajuns?
- da. e la capat. sens unic. i-am spus ca am iubit-o pana la capat si ca ma doare. invatam sa uitam cu hainele de "supravietuire"
- "zambesti involuntar, zambesti pentru ca iti place, pentru ca "viata e frumoasa", fortat, din politete sau pentru ca te-a starnit ceva, cineva. zambesti pentru ca iti amintesti". nu am sfat. si pe mine ma doare, asa ca nu prea gasesc cine stie ce rezolvare.
- e una singura. pastreaza ce e bun, baga la cutie, incuie, mergi mai departe. nimic nu se pierde. amintirile raman. ca si visele cu "ce-ar fi fost". ma rog, etapa de trecere e mai grea.
- eu n-am vise, scap repede.
- ba da, ai. te intrebi. te-ai intrebat. ti-ai inchipuit. ai fi vrut. ti-ar fi placut.
- intrebarile nu sunt vise.
- intr-un colt iti si raspunzi si atunci visezi. putin.
- deci n-am.
- te-ai intrebat! de ce nu recunosti? “atunci as fi vrut sa intind mana sa ii iau capul in palme”. nu? poate gresesc.
[pune capul pe carton.
trage patura cat se poate de sus,
pentru a simula senzatia de protectie.
zambeste cu mandrie zidului.
se inchina vantului.
isi inclina capul in semn de respect realitatii.
inchide ochii.]
- iti urez noapate visatoare draga cerule.
[...si desi dormea sub cerul liber, cerul, si-a luat si el libertatea de a nu-i raspunde. liber.]
jos
nu va lasati copii sa ajunga ca mine. asa incep.
m-am hotarat. am incercat sa ma privesc din afara si se pare ca asta m-a facut sa ajung la o asemenea concluzie.
a venit timpul sa vorbesc despre mine.
timpul sa las dialogurile dintre oameni, si sa vorbesc despre mine. despre cum ma simt eu. despre ce fac eu. despre ce am facut eu.
vreau sa ma deschid, vreau sa scot tot din mine. vreau sa izbucnesc. poate atunci nu o sa ma mai doara. poate atunci nu o sa ma mai simt asa.
da, ma doare. ma dor multe chestii defapt. o spun. in sfarsit o spun cu voce tare - intr-un spatiu virtual. in plan real nu pot. nu dau motivele...doar ca mi-ar lua destul timp sa ajung la performanta de a recunoaste.
cel putin momentan, totul se va schimba aici.
o sa ma vezi pe.. mine.
m-am intalnit cu el. am stat toata noaptea afara. batea vantul, era rece si taios, dar nu ma interesa. am stat ca inainte, pe o bordura, ore intregi. am fumat, mancat si baut acolo. m-am simtit in siguranta. uitasem cum e sa nu mai fiu in stare de alerta tot timpul si sa ma las asa...purtata.
mi-a spus o poveste. m-a intrebat ce am inteles din ea si parca ii luceau ochii cand ii explicam. m-a intrebat daca vreau sa mai fumez. i-am spus ca da, simt nevoia.
simteam nevoia sa fie totul ca inainte, inainte cand simteam. simteam ca traiesc, simteam emotiile, fericirea, tristetea. mi-am fixat privirea spre el si i-am marturisit. i-am explicat ca imi va fi greu sa zic asta, dar trebuie sa o fac. i-am spus ca as vrea sa ne vedem mai des, poate ma face sa vorbesc.
a tras un fum, si m-a intrebat cu o voce atat de senina: "dar tu nu vorbesti?".
am intors privirea de rusine si i-am spus ca vorbesc, dar nu simt.
mi-a povestit de demonii lui...si i-am lasat pe ai mei sa urle de furie ca nu ii las sa isi bage coada. am facut pauze lungi. iar vorbeam, iar taceam. la un moment dat, m-a intrebat daca a innebunit de ultima oara. am zambit putin...am strans din ochi si i-am spus ca nu.
nu innebunise. am strans ochii din alt motiv. atunci as fi vrut sa intind mana sa ii iau capul in palme.
[vezi? in momente ca astea regret. nu in momentele pe care le crezi tu.]
mi-a spus ca trebuie sa plece. am zambit iar, mi-am facut curaj si i-am spus ca nu e nici o problema.
dar era o problema.
stiam ca trebuie sa plece, numai ca as fi vrut sa aman cat se poate momentul.
am inghitit in sec in timp ce se imbraca. nu m-am putut abtine sa ii spun ca as vrea sa nu mai treaca inca un an pana ne vom vedea iar.
s-a asezat langa mine. mi-a spus ca mai sta 5 minute. a tacut.
as fi vrut sa nu mai ramana. nu imi mai puteam controla umezeala ochiilor.
mi-a spus ca se simte bine cu mine.
i-am spus ca e praf si ca nu vreau sa moara. a intors capul. iar a tacut. s-a ridicat si a spus ca acum chiar trebuie sa plece. parca incerca sa se convinga pe el insusi.
am inceput sa fumez ca sa imi pot controla lacrimile. mi-a spus ca oamenii care fumeaza des au situatia sub control.
eu fumez rar. ce ma fac? sa recunosc? ar insemna sa imi expun tot sirul de vulnerabilitati.
m-a rugat dupa ce pleaca sa nu mai raman afara.
se holba la mine. ma intimida. i-am spus sa plece odata. trebuie. nu ma mai puteam abtine.
de fapt...nu ma mai puteam abtine sa ce? oricum nu puteam face nimic. a plecat. nici sa ii strang mana nu am putut.
eu stau pe un bulevard lung. drept. m-am uitat dupa el cum se indeparteaza in cautarea unui taxi. eu ma agatasem de bordura, el de taxi. sa il duca in alta lume, sa il ia de acolo inainte sa se rupa in 2.
il vedeam din ce in ce mai mic. cand ajunsese doar un punct, i-am dat mesaj: "inca te vad.."
m-a sunat...si m-a intrebat daca am nevoie de ceva:
[in capul meu - da!] i-am raspuns ca nu...e ok..
m-am dus in directia opusa, spre casa.
toata seara ma tinuse de mana.
acum ma duceam acasa...fara o mana.
nu va lasati copii sa ajunga ca mine. asa termin.
eu sunt trista. sunt trista doar aici. virtual.
nu ma mai bucur de diverse, nu mai simt ca traiesc.
emotii, fiori, fluturi in stomac, palme transpirate, fata inrosita, uimire, mirare, unde sunt?
le-am dat de pomana?
cui?
domnule sau doamna cersetoare, va rog frumos, imi puteti inapoia cele insirate mai sus?
nu de altceva, dar...inca sunt tanara.
si dumneavoastra ati fost, mai tineti minte?
era o zi, cand in drum spre casa, ati ramas fara o mana si taxiul ce urma sa il luati, a facut pana.
o lume de cocoshatzi
abjectu:
"mi-am adus aminte de un om.
lucram cindva, undeva unde era angajat un cocoshat. era batrin. slutzit, deshukiat, natura ishi exprimase toata nebunia haosului in corpul lui. nenorocirea era cu atit mai mare cu cit bietul om era shi aproape surd. altfel - un om muncitor, zimbea mereu deshi eu mereu ma intrebam ce motive avea. cocoshatul lucra la un departament de expeditzie. munca era grea, istovitoare, trebuia sa care colete voluminoase, sa le aranjeze in nishte nishe inalte, sa le coboare, sa le... in departamentul ala mai lucrau citziva oameni. majoritatea baietzi tineri, bine facutzi. de cite ori aveam treaba in zona aia asistam la mishtocareala shi mitocaniile astora, facute cocoshatului. glume proaste, kiar jignitoare pt bietul batut de soarta. cocoshatul insa nu se supara niciodata, ba râdea sarmanul alaturi de ei de propriile lui infirmitatzi. golanii aia nu pierdeau nici o ocazie sa faca glume idioate pe seama cocoshatului. ii spuneau in hohote de ris bai cocoshatule, te-ai parfumat? ai cocosha'nel? shi cocoshatul ridea shi el... ridea shi mormaia in barba cocoshatzilor, cocoshatzilor... astia, mai ai dracu, il intrebau iar: auzi cocoshatule, te invitam la o cina? servim ghebe... shi rideau de se cutremurau peretzii... cocoshatule, cocoshelu e tot cocoshat? cocoshatule, tu eshti bun sa ne tzii spatele... cocoshatule, te-au cocoshat ashtia de munca... cocoshatule faci ravagii printre cocote cind te dai cocosh... shi tot asha... cocoshatul ridea strimb, strimb de tot, ochii lui se ingropau in cute, umezi poate de la lacrimile pe care shi le tzinea strinse sub geana... dar ridea, ridea shi spunea ca pentru el: cocoshatzilor, cocoshatzilor
intr-o zi am vorbit cu el. trebuia sa vorbesc tare sa ma auda, fixa ochii pe buzele mele shi dadea maruntzel din cap, ca un tremurat. am aflat atunci ca are 67 de ani. shi ca iubeshte câinii. adevarul e ca il vedeam in fiecare dimineatza cu o ceata de ciini dupa el, ii aduna in spatele unei hale shi le facea portzii de mincare pe nishte ziare. se asheza pe jos, cu cocoasha lipita de f'un zid shi ii privea. ciinii mincau, hapaiau lacomi, apoi se gudurau pe linga el, ii lingeau miinile sau obrazul. era un spectacol dureros, nu de putzine ori imi intorsesem ochii de teama de a nu surprinde in mine cine shtie ce sensibilitatzi. nenorocitzii aia cu care lucra cocoshatul ii aruncau resturile de la mesele lor, strigindu-i na cocoshatule, da' nu minca prea mult ca faci burta... shi burta shi cocoasha nu prea merge... el multzumea shi aduna mincarea, o aduna pentru ciinii lui. din ziua aia mi-am facut un obicei - imi gaseam de lucru pe la expeditzie numai ca sa il scot pe cocoshat la o tzigara. el nu fuma, dar lua mereu tzigara pe care i'o ofeream. o rasucea intre degete shi spunea uite ce dreapta e. dar cit de dreapta ar fi, de-i dai foc ea se termina. avea un fel ciudat de a vorbi, nu ma ashteptam ca vorbele lui sa fie alese, pentru ca nu ash fi gindit ca putea fi un om instruit. in vara aia am aflat multe despre el. era nascut intr-un sat prin bucovina, fugise de urgia sovietica shi ajunsese prin galatzi. acolo lucrase la o cazarma militara. nu-l primisera prin nici un fel de scoala, era diform, era un mutilat. cu toate astea invatzase toata viatza lui shi citise tot ce-i cazuse in mina. am fost mai mult decit surprins sa il ascult intr-o zi vorbind despre literatura antichitatzii, autori, ideii, interpretari. brusc, pentru mine devenise un personaj incredibil. cind il scoteam la o vorba aia ii strigau cocoshatule, ai grija cum cobori, sa nu-tzi rupi picioru, ca p'aia shkiopi nu-i iubesc femeile... el ieshea rizind shi mormaia cocoshatzilor, cocoshatzilor... aia rideau in hohote. risul lui se stingea insa intr-un zimbet trist shi un oftat
de ce le permitzi il intebam... cum sa-i opresc? raspundea trist... asta vad, atita fac. nu ma mai supara de multa vreme blestemul meu, m-am obishnuit. ar fi ciudat sa fie altfel. dar asha... greu a fost in copilarie, in tineretze... acum nu-mi doresc decit sa se termine totul, sa mor... e firesc asha, asha trebuie, cocoshatzii nu au loc. au loc doar cocoshatzii ca ei. shtii? ei sunt mai cocoshatzi decit mine. bietzii cocoshatzi, ce cocoshatzi sunt. imi venea greu sa il intzeleg. imi era greu sa intzeleg de ce le zice shi alora cocoshatzi. sau cind comenta suparat de cite unu', pleca shi mai mult capul in pamint shi spunea: un cocoshat, un cocoshat... de multe ori le-am spus alora sa inceteze cu glumele lor. ei au ridicat din umeri shi au raspuns ca asha era de cind lumea, cocoshatul era parca dintotdeauna acolo, plecasera unii, venisera altzii, dar totzi pastrasera obiceiul de a ride pe seama cocoshatului. el nu se supara, ridea shi mormaia doar atit: cocoshatzilor, cocoshatzilor...
in ziua cind l-au dat afara de la biroul asta de expeditzie l-am vazut plângând. in fatza mea s-a rushinat de slabiciunea lui, incerca sa ishi ascunda fatza, sa disimuleze intr-un fel. l-au dat afara pentru ca venise un sef nou care nu suporta aspectul bietului om. i-am spus ca o sa merg sa vorbesc cu cei de sus, ca nu e drept. lasa, nu e nevoie, am din ce trai, pling nu ca plec de aici. pling nu ca sunt cocoshat shi aruncat. ci pling de grija ciinilor mei, daca nu voi mai fi pe aici ii vor alunga, ii vor omori. cine sa ii hraneasca? m-au dat afara, asta e, asha au considerat ca e drept. lasa-i, asha a fost sa fie. seful asta nou e un cocoshat, e un cocoshat, mi-e mila de el. e un biet cocoshat. in ziua aia shi-a strins ce lucruri avea el p'acolo, le'a pus intr-un carucior shi a plecat. a luat cu el 2 câini, unul cu picioarele strimbe, care abia mergea shi altul chior shi fara o ureche. imaginea era cumplita, un cocoshat care tragea un carutz cu nimicuri, de care legase cu sfoara doi câini.
imaginea asta m-a urmarit multa vreme, imi staruia in minte ca o vina ascunsa, ca o fapta rea pe care doream s-o repar cumva. dupa o vreme am aflat unde locuia bietul om shi i-am facut o vizita. avea o casutza mica, mica, la ieshirea din bucureshti, la antiaeriana, pe drumul catre magurele. cind am ajuns in fatza casei lui m-a intimpinat o haita de fo 8 ciini, dadeau totzi din coada shi ishi vârau boturile ude prin grilajul portzii. cocoshatul a fost aproape naucit de vizita, nu ishi gasea cuvintele shi era rushinat de faptul ca nu avea cu ce sa ma trateze, se simtzea teribil de prost. casa era formata dintr-o camera micutza, cu mobile vechi, shi o bucatarioara. in curte, destul de mica shi ea, erau construite 4 cotetze maricele, din lemn captushit cu tabla, cu rogojini despicate, fixate la intrare. am stat in curte pe un scaun strimb, strimb ca shi cocoshatul. el s-a ashezat pe iarba, cu câinii in jurul lui. am discutat fel shi fel de timpenii, de guvernantzi, de politicieni, el le spunea cocoshatzi shi astora - de situatzii, de toate, amintiri, ginduri... am sporovait, habar n-am despre ce, timpul a trecut repejior shi shtiu ca am plecat intr-un fel fericit de la el. shtiu ca acolo, in saracia lui, m-am simtzit parca alt om, inconjurat de câini betegitzi shi ascultind vorbele cocoshatului. era ca o evadare din mizeria de zi cu zi, o evadare in simplitate, in nimicuri fireshti. shi toate astea m-au facut sa revin, din cind in cind, la cocoshat. de fiecare data el era emotzionat, de fiecare data ciinii lui ma primeau dind din cozi, cu boturile in sus, cautind mângâieli. mi-aduc aminte ca intr-una din vizitele mele l-am intrebat daca ii pare rau de ceva in viatza, daca are f'un regret. a tacut lung, privind undeva peste umarul meu. cind deja incepusem sa ma sitm prost ca am pus o astfel de intrebare el a raspuns: cel mai mare regret al meu e ca nu am un copil. shi din ochii lui ascunsi de riduri au curs lacrimi tacute.
acum un an am aflat ca bietul cocoshat a murit. a murit singur, printre ciinii lui. am aflat tot asha, mergind pe la el. casa era inchisa, a ieshit o vecina shi mi-a spus ca murise, ca l-a ingropat municipalitatea pe la nu shtiu ce cimitir. casa ramasese a nimanui, primaria trebuia sa hotarasca intr-un fel... in spatele vecinei asteia care ieshise la poarta sa vorbeasca cu mine venea, gârbovit, un ciine, un ciine cu picioarele strimbe, cocoshat shi el ca vai de lume. l-am recunoscut, era unul dintre ciinii cocoshatului, vecina aia il luase de mila. ciinele mi-a lins mina shi s-a cuibarit in fatza portzii casei lui, privind rugator catre noi. a fost un om amarit maica, a murit singur, n'a deranjat niciodata pe nimeni. l-a luat dumnezeu, saracu'... cine shtie din ce traia? nimeni nu shtia maica, nu se plingea niciodata, era shi el cu ciinii lui... l-a iertat dumnezeu...
mi-am adus aminte de un om. de cocoshatul asta. mi-am adus aminte cind am plecat de dimineatza din parcare. pe strada erau citziva taximetrishti care rideau shi aruncau cu pocnitori spre un câine schiop, slab, tavalit shi speriat. se ascundea pe sub mashini shi aia aruncau cu pocnitori dupa el. scheuna de frica shi tremura din toate inchieturile sarmanul câine. atunci am strigat la aia bai cocoshatzilor, nenorocitzii dracului, lasatzi ciinele in pace fir'atzi ai dracu de cocoshatzi nenorocitzi. cocoshatzilor... cocoshatzilor
shi abia in dimineatza asta am intzeles ce voia cocoshatul meu sa spuna atunci cind spunea de altzii ca sunt cocoshatzi. ca sunt mai cocoshatzi decit el shi ca lui, biet nefericit, ii era mila de ei. ca nenorocitzii ashtia de dimineatza. am intzeles. shi am vazut ca deshi erau dreptzi, purtau fiecare cite o cocoasha imensa. dar pe dinauntru."
text preluat de pe: http://abjectu.weblog.ro/page!3.htmldisparitie
m-ai lovit. ai inceput sa ma lovesti zilnic. imi reprosezi ca nu scriu, dar daca as scrie, despre tine as scrie prostule. sau... proasto!
stii ce e asta pentru mine? un sistem de aparare. intr-un fel sau altul, trebuie sa scot din mine demonii.
tot ce scriu, scriu...si pentru mine, dar si pentru altii.
tu pentru cine traiesti? dar tu traiesti? tu mai simti ceva? tu...esti viu?
azi...l-am vazut. a coborat pe rampa, cu niste ochi mari, negri...
si-a aplecat capul in semn de respect si mi-a vorbit. desi era la distanta, parca ma impingea cu puterea lui. in sfarsit, am inteles.
mi-a spus sa stau linistita si m-a taiat cu privirea.
- ar trebui sa vorbesti mai mult despre tine si mai putin despre altii. oamenii sunt curiosi. scrie despre tine. sangereaza in cuvinte, nu te sfii.
- eu...nu mai stiu sa vorbesc despre mine.
- tu...sa taci. esti o fericita. uite-te! uite-te la ei!
- ii vezi? i-as scuipa. i-as injura. i-as lovii. doar atunci s-ar trezii.
- uite-te ca ajung ca ei...
- tu? tot tu? tu nu esti ca oricare.
- unde vrei sa ajungi?
- iti aud intrebarea. aia din cap. adevarata intrebare.
- ce stii tu? un biet om...dominat de o forta mai puternica decat propriul corp...
- stii ce stiu? stiu ca o sa ajungi in istorie. nu in istoria tuturor. in istoria unora. tu marchezi, tu sochezi. tu trezesti ceva in fiecare. tu realizezi ca...ii trezesti? tu ai o putere la care altii nici nu viseaza. nici macar eu nu pot face asta.
- cu ce ma ajuta asta? ei ce fac pentru mine? ei merg in continuare si eu raman....cu privirea lor aruncata la mine in carca.
- si? te scuturi si o dai jos. fa ceva! poftim, eu te-am scos din "amorteala" azi. vezi?
- vreau ceva nou..
- cumpara-ti un tricou.
- vreau ceva vechi..
- suna-l!
- vreau...sa imi tina capul in palme. vreau cand incep sa imi tipe ochii, literele care mi-se inoada in barbie, sa ii pice lui in podul palmei.
- am observat ca dupa cum scrii, esti trista. dar fata in fata nu te recunosc. radiezi.
[suna telefonul. il scoate, se uita, il pune pe bordura]
- nu raspunzi?
- nu. nu stiu ce ii spun.
- cine e?
- copacul...batran.
- raspunde-i si spune-i exact ce ai vrea sa ii spui. dupa inchizi.
- nu sunt in stare, stii asta.
- lupta-te.
[ia telefonul, il tine strans in mana]
- nu mai ai mult timp. acum sau...niciodata.
- niciodata!
[si raspunde:]
- *uite ce e. tu ma omori. intelegi? cand te vad, sistemul meu de aparare preia comanda si ma blochez. taci si nu vorbi. nu ma intrerupe. nu mi-a trecut. intelegi? vreau sa vorbesc cu tine si sa stai pe vine cand ma asculti. sa faci glume legate numa de scarbosenii si numai mie sa nu-mi se intoarca stomacul pe dos. imi e dor de obiceiuri. poftim! m-am deschis! iti spun ce e in capul meu. asta e. asta sunt. la urma urmei nu am murit de tot. vrei sa ne vedem? la locul nostru acolo? la ce ora? la 7, nu? ca de obicei. da. bun. ne vedem. ma imbrac in verde. pa!*"
[inainte de a inchide telefonul aude ton de ocupat.
"locul nostru" era o banca.
in locul bancii era pus un anunt:
~datorita unor reparatii aceasta banca a fost demontata.
ne cerem scuze.
semnat: noi~]
cufarul se face din copac
- esti monosilabic.
- nu evit nimic.
- da. deci...de ce esti monosilabic?
- eu stiu?
- spune-mi...
- nu.
- de ce nu?
- asa. ce in mine e in mine. noua filozofie. ( ascult manea =)). not. )
- ...unde sa taiat firu?
- cand nu te-ai prezentat la examen.
- uneori te porti exact ca un copil.
- nu. ca un adult. tu ca un copil. deci adultii cu adultii, copii cu copii. simplu. sau daca vrei, ca un adult rigid.
- uneori urasc cand am dreptate. mai tii minte cand spuneam ca o sa se termine?
- da. ai avut dreptate. facem parte din 2 lumi diferite.
- in cazul asta as fi vrut sa nu am.
- eh, nu e nimic.
- 2 lumi...ce lumi? descrie-mi'le. numeste-ma oarba dar eu vedeam una singura.
- copil-adult sau om-mos sau nevertebrata-mamifer. 3 puncte diferite. tu alegi, eu aleg.
- nu. nu pot. nu vreau. nu acum, nu aici. nu asta!
- asta e.
- stii...intodeauna am detestat sa aleaga altii pentru mine. tocmai tu asta ai facut..
- asta am facut toata viata. "e in natura mea".
- "ai un talent enervant de a nu spune nimic. ma intorci pe dos. am momente cand imi vine sa musc din filtrul tigarii, si sa te sun, sa-ti plang putin, sa te doara si pe tine....prostule."
- nu.
- nu ce?
- nu ma mai doare.
- ba te doare. iti si pasa. altfel....altfel nu mai vorbeai cu mine. acum. nu nega. macar nu nega daca tot ai facut alegeri in numele meu.
- nu imi pasa. UITA-TE!
- nu vad. nu mai vad. e ceata.
- nu stiu de ce. ar trebui sa vezi.
- ma dori. esti un cretin.
- nu. un adult obisnuit. doar atat. cam tot aia la urma urmei.
- eu, tu si restul lumi. asa era. mai tii minte?
- acum esti doar tu si restul lumii.
- nu. tu esti copacul batran, mai tii minte? ent.
- nu si de acum inainte. alea's povesti, simboluri, pentru copii si iubiti. eu nu sunt nici una. simplu. POVESTI! atat!
- erai si tu in poveste.
- nu eu. nimeni. sunt povesti, nu ecranizari dupa personaje reale.
- cineva o sa iti joace rolul....real. ce fac? ii urlu lui?
- treaba ta ce visezi.
- stii ca eu nu visez.
- parerea ta.
- stiai...
- acum ce facem? ai ales si sa sterg totul, nu?
- faci ce vrei.
- cata ironie...daca as putea, jur ca ti-as da o palma.
- ...
- sa inteleg asta ca un "la revedere".
- da, e un la revedere.
- 2 lumi diferite. macar un "la revedere" inseamna ca o sa ne mai vedem.
- o sa fie ca pana acum.
- 2...cunostinte?
- luna si stelele tot timpul se vad dar niciodata nu intra interactioneaza. singure in fiecare noapte. ca mine. ba chiar si ca tine.
[deschide geamul, ia o gura de aer, iese din incapere, cheama liftul, coboare si pleaca.
ea isi deschide o sticla perversa de cola, sa o intepe in limba mai tare ca in piept;
ba chiar, daca se poate, mai tare ca micile ace din ochi.
el isi suie carnea sufletista in masina, porneste, ajunge la semafor, trage pe dreapta, scoate telefonul si isi suna tamplarul:]
- am un cufar stricat. are balamaua de la incuietare rupta. cineva l-a deschis cu forta. probabil era grabit sa vada ce comori ascunde. oricum...ma puteti ajuta sa imi lipesc pieptul inapoi?
- pieptul domnule?
- pieptul domnule!
- si cu ce vreti sa-l lipesc ma rog domnule?
- cu praf de stele domnule!
- praf de stele domnule?
- da domnule, praf de stele!
- atunci, praf de stele sa fie... domnule!
- auziti domnule?
- da domnule.
- carioci aveti cumva, domnule?
- nu, dar pot procura. pentru ce va sunt necesare domnule?
- sa-mi desenez un suflet nou. un suflet desenat cu carioci domnule...
jocul
- hai sa vorbim. sa vorbim cum nu am vorbit niciodata. sa stam spate in spate, sa nu ne vedem. doar sa vorbim. sa ne spunem tot. sa...plangem. da. sa plangem. nu o sa ne vedem cum plangem, dar cu siguranta ne vom auzi.
- banui ca trebuie sa fim si sinceri...
- da, altfel degeaba daramam zidurile.
- ce speri sa rezolvi cu asta? o facem, dar cu ce crezi ca te va ajuta?
- ma va ajuta sa...
[pauza. lunga. liniste. 1min. 2min. 2min, 32secunde. nici un sunet. asteapta raspunsul fara nici o apasare.]
- ma va ajuta sa nu ma mai uit la copilul ala cu rusine.
rusine si vinovatie.
vinovatie...tocmai pentru ca nu il pot privi in ochi.
ma marcat.
in acel moment, intradevar, pot spune ca sa oprit timpul in loc.
se juca cu cainele si...parca era in alta lume. luminau. amandoi. zambea...cu toata gura. cu toata mimica fetei. cu sufletul. alergau, se loveau, cadeau si iar alergau. erau cuprinsi de emotii desi isi stiau in prealabil miscarile. parca tot ce atingea prindea viata. se mai oprea, se uita in spate si iar se indeparta. era atat de fericit. se lasa dominat de emotii...avea emotii chiar si pentru ca va mai face un pas.
intelegi? intelegi ce iti descriu? intelegi macar putin din tot ce vedeam?
s-a oprit din alergat cand a vazut ca il fixam cu privirea. m-a fixat si el.
atunci a inceput.
atunci...vinovatia si rusinea au inceput sa ma zgarie sub piele. prin fiecare por deschis a inceput sa iasa. deja ma inecam in ele. ma...dominau.
eu nu pot sa ma simt asa. eu...nu mai pot.
imi venea sa ii spun ca imi pare rau si sa il rog sa intoarca capul pentru ca ma apasa prea tare rusinea. ma simteam vinovata de ipocrizia cu care il holbam. vinovata ca eu nu mai sunt ca el.
a fost prima oara cand imi era rusine cu mine.
m-am intors cu spatele, m-am lipit de un zid si stateam cu mainile la gura sa nu tip.
copilul a intrebat de ce sunt asa. nu se referea la starea mea. i-sa explicat...si raspunsul lui a fost asurzitor. a spus despre mine ca: "e un copil asa...trist"
am inceput sa zambesc.
un copil...ma facut "copil".
dar...desi in ciuda acestui fapt, rusinea si vinovatia tot au persistat.
m-am dus la copil...si i-am spus ca imi pare rau. nu ma asteptam sa primesc un raspuns.
stii ce mi-a zis? mi-a zis...ca par mai optimista in realitate.
m-am simtit goala. violata. parca auzise tot ce imi urlam in cap.
era prea mult pentru mine. nu am avut replica. am tacut si...incet, ma indepartam, incercand sa nu ma mai gandesc la nimic.
intelegi? acum intelegi de ce vreau sa facem asta? trebuie sa scot tot din mine.
sunt exact ca o oala sub presiune si nu vreau sa explodez in fata nimanui.
[din nou pauza. din nou asteapta un raspuns. din nou liniste. din nou nici o apasare. 1min. 2min. 3min. 4min, 56 de secunde. isi ia capul in palme. inspira adanc. expira. se ridica, vrea sa plece.]
- unde te duci?
- nu stiu...intr-un autobuz probabil. sau troleibuz...sa urmaresc trolele cum merg pe fir. dupa mine. parca m-ar urmari.
- nu ti-am raspuns.
- stiu.
- stii de ce?
- probabil nu ai inteles.
- ai spus sa stam spate in spate. sa nu ne vedem. doar sa ne auzim. dar eu nu eram cu spatele.
[acum se intoarce cu spatele, inchide ochii, isi maseaza tamplele, da sa plece.
il apuca de maneca:]
- vrei sa numaram zebra?
- poftim?
- copiii nu pot traversa singuri.
intalnirea cu oamenii despre care nu vorbim
actor social. da. de mult cautam sa exprim cat mai scurt si concis ceea ce simt.
"- nu ai mai scris de mult. scrie. te rog.
mi-e dor de tine...de mine cand citesc. [egoism pur]
mi-e dor de..noi."
pff...care "noi"?
(defineste-mi notiunea de "noi"..si promit ca voi incerca sa...sa ma deschid..? asta vrei defapt. sa scriu...despre mine, ca sa ma poti compara cu problemele tale, si prin compensare si refulare sa ajungi sa iti spui ca nu iti e chiar asa rau, ca nu esti numai tu cu probleme "d'astea". e greu sa recunosti. da. stiu ce zici.)
uite:
intr-o seara...ma jucam un joc. fiecare punea o intrebare, amandoi raspundeam sincer.
l-am intrebat...daca se va deschide vreodata.
mi-a raspuns...ca e tot timpul deschis. oricand, oricui...doar ca nu toti inteleg.
da. asa e. jur ca asa e.
uneori cred ca singuri am traii bine. dar niciodata nu suntem singuri. suntem noi si demonii nostrii..
mi-e greu noaptea. noaptea e liniste. e intuneric. ma vad...ma aud mai intens. noaptea devin altcineva. noaptea nu dorm. noaptea ma doare mai tare. noaptea imi bag unghia in carne pentru ca altceva nu pot sa fac. noaptea...imi analizez palmele.
noaptea... sunt ca o revista de benzi desenate. scurta, amuzanta si deschisa.
deschisa mie.
nu.
mint.
deschisa mie, peretilor si plantelor din camera.
da.
asa.
mai bine imi dedic "ritualu" de a vorbi - unui zid. macar el tace si asculta.
noaptea.
m-am imprietenit si cu plantele de cand imi vorbesc singura.
tot noaptea.
si totusi, e ca si cum ti-ai pupa mana. nu iti va raspunde niciodata.
sa continui?
sa-ti mai scuip putin suflet?
bine.
furie. nu stiam ce e aia. acum sunt plina de ea.
am fost intr-o cafenea. toti vorbeau, eu parca eram surdo-muta.
nu ii auzeam, nu vorbeam.
nici un stres. asta deja a devenit obisnuinta.
dar se spune ca cei care tac, sunt defapt cei care trebuie sa tipe.
ma inec in cacatu altora si deja nu mai scap nici de miros.
m-am intalnit cu el. ma consuma de fiecare data. am inceput sa ii plang.
- iar esti trista?
- nu ma mai schimb, nu?
sa uitat lung la mine, nu a inteles prea multe din intrebarea mea.
- imi pare rau sa stii...
- pentru?
- pentru ca nu sunt un copil perfect, o iubita indragostita, o femeie atragatoare...
- iar incepem?
- mi-as dorii un copil...
- facem, facem.
- nu...nu facem.
am oprit discutia. nu intelegea ce spun. nu intelegea ca eu nu doar priveam in gol, ci purtam si un monolog.
am iesit din cafenea...dar inainte, mi-am pus mucul de tigara in prima scrumiera de la intrare. exact langa perete.
am iesit.
as fi vrut sa las in scrumiera aia...acolo....si tot amalgamul de ganduri care pe zi ce trece nu face decat sa imi indoaie umeri.
acum ce fac? imi iau un rol in care trebuie sa tip?
Subscribe to:
Posts (Atom)
