hotii

daca m-ati vedea pe strada fara costum, probabil ati zice...ia uite o drogata! ati simti dezgust si ati pleca. eu nu arat ca voi. nu-mi permit. viata mea depinde de asta. nu o sa va spun ce inseamna sa fii asa.
dar...ce s-a intamplat? cum am ajuns aici?
durerea. atat de neasteptata si nemeritata, din cine stie ce motiv.
da. din cine stie ce motiv necunoscut, am mai realizat si ca nu-mi urasc usa de la intrare. de fapt, urasc...nu. nu conteaza ce urasc.

trebuia sa se termine. si s-a terminat. acum e o lume intunecata. in care ma scufund. lucruri urate si surprinzatoare; cateodata extraordinare - se varsa in mod constant peste mine si nu pot conta pe nimic.

ma intrebam la un moment dat...oare ce sau unde vad scannerele?
inauntrul capului? inauntrul inimii?
oare vad in mine? in noi?
clar sau intunecat?

sper sa vada clar, pentru ca eu nu mai vad inauntrul meu. vad doar intuneric.
spre binele tuturor, sper ca scannerele sa vada mai bine... pentru ca daca si ele vad intuneric, la fel ca mine…atunci sunt blestemata. si voi sfarsi moarta - dar vie; stiind doar foarte putin, si chiar si asta, gresit.

domnul meu si domnisoara lui

cum ar fi fost?
l-as fi analizat mult, am fi stat pe niste scari, undeva afara...
am fi vorbit in idei scurte si pauze lungi-pentru ca eu as fi asteptat sa vorbeasca el, si el-eu.
dar ma cunosc. eu nu as fi vorbit.
m-ar fi bufnit rasul des. pentru coincidentele dintre noi. desi eu nu cred in coincidente...
am fi ajuns intr-un punct de tacere maxima, in care eu as fi tipat in mine constant ca sunt o proasta si ca nu fac nimic.
el si-ar fi aprins vreo 3 tigari inainte sa zic ca vreau si eu, as fi tras sa imi povesteasca "totul" lui si i-as fi multumit fara sa ii zic motivul.
sunt sigura ca m-as fi abtinut de la multe. din prostie. si mai sunt sigura ca si-ar fi dat si seama si ar fi ras ironic, spunandu-mi ca sunt ca un copil. eu m-as fi scuzat si iar s-ar fi lasat tacerea.
toata noaptea am fi facut asta, iar dimineata, cand ar fi trebuit sa plece, as fi fost in stare sa ii spun durerile si toti demonii mei, numai sa mai ramana.
dar nu, nu as fi facut nici asta. as fi facut tot posibilul sa imi vorbeasca numai ca sa ma pot holba la el. ca la o statuie. probabil m-as fi si balbait.
cred ca as fi fost penibila. da. pentru prima oara as fi fost penibila.
probabil.
asta e varianta cu buget redus a "productiei", a povestii: "cum ar fi fost.."
da. probabil ca asa ar fi fost.

cum as fi vrut sa fie?
as fi vrut sa fie...cum spune el ca mi-am tot imaginat.
as fi purtat pielea mea pentru ocazii speciale, pielea de unica folosinta.
sa o pot da jos dupa, si sa-mi ramana soare.

secretul din gradina

am ajuns acolo. m-am asezat si am stat. am asteptat sa inceapa.
erau mii de oameni si totusi era liniste. parca toti sopteau.
ma fascinau, dar nu vroiam decat sa ma lase in pace.
lumea sa se prefaca ca nu sunt acolo.
nu mai conta. incepusera sa cante.
cantau pentru mine. da. numai pentru mine.
din miile de oameni, numai eu eram. numai eu ramasesem.
dar la un moment dat, am plecat si eu.
m-am gandit ca daca ma grabesc, ajung inapoi sa prind sfarsitul.
si m-am dus.
m-am dus sa il vad. stia ca o sa ii fac o vizita.
era acolo. era ocupat. nu l-am deranjat.
m-am pus undeva, cat sa nu-l pierd din raza vizuala.
si am stat.
nu faceam decat sa ma uit si sa fumez.
era multa lume. agitata.
mai bine pentru mine, nu atrageam atentia.
am asteptat un timp si am plecat.
mi-am spus ca era de ajuns pentru o seara, dar...pe drum m-am oprit.
m-am razgandit. practic nu ma grabeam nicaieri decat inapoi la cei ce cantau pentru mine.
dar ei puteau sa ma astepte.
m-am dus inapoi ..si fara sa stie, m-am pus in spatele lui. undeva putin mai la dreapta.
mi-am petrecut ceva timp acolo, gandindu-ma la toate prostiile si scenariile posibile si imposibile.
macar astea imi luau gandul de la alte prostii.
deja se facuse tarziu. lipsesem prea mult de dincolo. dar parca nimic nu ma facea sa ma duc inapoi. as fi ramas acolo, chit ca stateam singura.
m-am dus langa el, sa ii spun ca am fost, si ca acum plec.
da, m-am dus langa el... si atat. nu i-am mai zis nimic.
era cu spatele spre mine.
i-am pus mana stanga pe spate, putin sub omoplatul drept...si am stat cateva secunde.
am strans pumnul, m-am departat incet si am plecat.
am mers incet...cum mergi la o plimbare.
cand am ajuns inapoi, ei inca cantau. in continuare, pentru mine.
am plecat pe jos acasa. in acelasi ritm cu care ma intoresem la miile de oameni.
era acolo cand am ajuns.
i-am spus buna seara, am vorbit un pic si fiecare a plecat unde avea treaba.
eu nu aveam treaba.
nu stia ca am fost.
i-am spus eu.
m-a intrebat cum mi-sa parut si i-am spus ca nu fusesem atenta la asta.
"asta" adica la ce se referea el.
e bine ca nu stia ca am fost acolo.
asa cum e mai bine sa nu stie ca acum - are un fluture pe umar. exact acolo unde l-am pupat, inainte sa plec.