nemiscata

apogeul a fost cand mi-a spus ca nu mai stiu de gluma.

am ignorat mult timp chestia asta, dar vorba lui: cateodata cel care vrea sa uite, nu face altceva decat sa accentueze totul. si prin acest lucru, nu face decat sa isi aduca aminte si mai tare. de fiecare data.
"nu stiu ce e in capul tau, dar in al meu sunt ganduri". da, chiar ajung sa cred ca o infinitate, pentru ca nu inceteaza sa apara.
am spus multe lucruri saptamanile astea. am spus ca vreau sa ma culc cu el, ca imi doresc un copil, ca vreau sa moara un anumit om, ca nu mai vreau sa simt si...ca nu renunt.
e paradoxal.
unii oameni sunt fermi convinsi ca o sa mor inaintea lor. nu stiu de ce, dar asta e adevarul. nu tin la acei oameni, niciodata n-am tinut, dar de fiecare data cand ii vad, adica o data la 5 ani, cu o mare satisfactie le spun m*ie voua si plec mai departe. ma simt implinita atunci. doar...atunci.
de sarbatori nu m-am bucurat de brad.
si i-am zis. si lui, si ei, si lor.
si bradului.
revelion? l-am gresit. eram atat de praf incat l-am sarbatorit mai devreme cu 3 minute. cand a fost oficial, entuziasmul a dat coltul.
3 minute i-a trebuit.
el cu ea, ei cu ei, ele cu ele, ea cu el, eu fara tine. asta a fost schema pe scurt.

in concluzie, nu vreau sa ajung nicaieri cu ideea asta. pur si simplu am scris.
poate totul e scris sub forma unei glume sadice. nu conteaza. important e ca apogeul [cand mi-a spus ca nu mai stiu de gluma], intradevar a existat.
si nu ca o gluma.